Prepararea cafelei de specialitate - Ghid Complet
Share
Gustul unei cafele depinde de trei lucruri: originea, tipul de boabe și metoda de preparare. Hai să le luăm pe rând, cu principalele tipuri de cafea și cele mai folosite metode.
Ce este cafeaua de specialitate
Cafeaua de specialitate e cafeaua evaluată la peste 80 de puncte, după standardele Specialty Coffee Association. Vine din loturi atent selecționate, cu trasabilitate clară, și e prăjită ca să iasă în față caracterul natural al boabelor.
Spre deosebire de cafeaua comercială, cea de specialitate pune accent pe calitate și prospețime.

Tipuri de cafea în funcție de specie
Cafea Arabica
Arabica e cea mai apreciată specie de cafea din lume. Are un gust echilibrat, o aciditate plăcută și un profil aromatic complex, cu note de la fructe și flori până la ciocolată sau caramel.
Majoritatea cafelelor de specialitate sunt 100% Arabica, pentru cei care caută un gust complex, nu doar o simplă amăreală.
Cafea Robusta
Robusta are mai multă cofeină și un gust mai intens și mai amar. E folosită des în blenduri de espresso, pentru crema pe care o dă.
E mai puțin complexă aromatic, dar apreciată pentru intensitate și corp. În general, cafeaua de specialitate nu se face din Robusta. Dacă vrei să înțelegi de ce, am detaliat diferența dintre Arabica și Robusta.
Single origin vs. blend
Cafeaua single origin vine dintr-o singură regiune sau fermă și reflectă caracterul zonei. E potrivită când vrei să descoperi gustul specific al unei țări sau al unei metode de procesare.
Blendurile combină cafele din origini diferite, pentru un gust constant și echilibrat, și sunt folosite mai ales la espresso. Din 2026 blendurile sunt tot mai populare, iar multe prăjitorii le folosesc ca să obțină arome noi.
Metode populare de preparare
Espresso
Espresso e o extracție sub presiune, care dă o cafea concentrată și intens aromată. Stă la baza băuturilor ca cappuccino, latte sau flat white. De obicei se pleacă de la o rație de 1:2 între cafea și apă, dar o poți modifica în funcție de aromele pe care vrei să le extragi și de câtă aciditate vrei în ceașcă.
Pentru rezultate bune, alege o cafea potrivită pentru espresso, prăjită mediu sau mediu-închis. Pentru un espresso cu aciditate scăzută și corp intens, recomandăm o cafea din Brazilia.
Cafea la filtru (V60, Chemex)
Filtrul scoate în față claritatea și notele fine ale cafelei. E potrivit pentru cafele single origin cu profil fructat sau floral.
E metoda ideală pentru cei care vor să simtă diferențele dintre origini. Deși cafeaua iese mai slabă ca intensitate, conținutul de cafeină dintr-un filtru e mai mare decât la un espresso.
French Press
French Press e o metodă simplă, care dă o cafea corpolentă și intens aromată. Uleiurile naturale rămân în ceașcă, spre deosebire de filtru, unde sunt reținute.
E potrivită pentru cei care preferă o cafea mai intensă și mai rotundă. French Press-ul se găsește ușor în orice casă și poți să-l folosești și la spumarea laptelui, dacă n-ai un aparat dedicat.
AeroPress
AeroPress e versatil și rapid și permite mai multe stiluri de extracție. Poți obține atât o cafea apropiată de espresso, cât și una ca la filtru. Îl recomandăm mai ales dacă vrei să călătorești și să ai o cafea bună la tine.
Cold Brew
Cold brew se face prin infuzarea cafelei în apă rece, câteva ore. Iese o cafea mai puțin acidă, răcoritoare și ușor de băut.
E ideală pentru sezonul cald sau pentru cei sensibili la aciditate.

Cum alegi cafeaua potrivită pentru tine
Alegerea depinde de metoda de preparare, de gustul tău și de momentul zilei. Dacă ești la început, încearcă o cafea prăjită mediu și testează mai multe metode, să vezi ce ți se potrivește. Vezi mai departe care e cea mai bună cafea pentru tine.
De ce să alegi cafeaua de specialitate MaiMu Coffee Roasters
La MaiMu alegem cafele cu caracter și le prăjim proaspăt, ca să iasă în față aromele naturale. Fie că preferi espresso sau metode alternative, găsești o cafea pe gustul tău.
Comandă aici toate sortimentele de cafea de specialitate. Prăjirea nu e mai veche de 2 săptămâni și toate cafelele sunt prăjite în loturi mici, la prăjitoria noastră din România.


